miercuri, 18 martie 2009

Avancronica etapa a XXVII a

Bai fratilor, munca asta ne omoara pe toti incet-incet. Pe langa ca m-am umplut de stres si nervi in aceasta perioada, nu am apucat nici sa imi mai dau cu parerea pe blog despre meciurile disputate de CSU Atlassib Sibiu in ultimele doua etape, impotriva celor de la CSU Ploiesti si Gaz Metan Medias. Acum este ora 10 (nota cronicarului: cand am inceput sa scriu aceste randuri) si sper ca pana la ora 15:30, cand se va desfasura prima partida a rundei sa reusesc sa termin aceasta avancronica a etapei a XXVII a.

BC Mures Targu Mures – CSU Atlassib Sibiu
CSU Ploiesti – CS Otopeni
CSU Municipal Cuadripol Brasov – SCM “U” Craiova
BC Targoviste – CSM Oradea
U Mobitelco Cluj-Napoca – ELBA Timisoara
BCMUS Arges Pitesti – sta
Dinamo Bucuresti – Energia Rovinari
CS Rapid Bucuresti – GAZ METAN Medias

Avem o etapa cu doua meciuri intre primele 8 clasate, la Ploiesti si Cluj, si cu inca doua meciuri care se anunta interesante, la Mures si Bucuresti. Chiar si disputa dintre BC Targoviste si CSM Oradea se anunta interesanta, dar cele doua echipe au deja “acontate” pozitiile 13, respectiv 14 ale clasamentului. Din nou ma vad nevoit sa ma intreb de ce Federatia si Telesportul nu au facut cumva sa poata sa transmita mai mult de un singur meci din cadrul acestei etape, meciul de la Ploiesti fiind unul care merita urmarit... In fine... sa trecem la o analiza putin mai detaliata a meciurilor etapei.

BC Mures Targu Mures – CSU Atlassib Sibiu, miercuri 18.03.2009, ora 19:45 (cat de ciudata poate fi ora asta...), arbitrii: Vinasi, Serban, Anica – 2. Doua din cele mai puternic “americanizate” echipe ale Diviziei A se intalnesc in aceasta etapa la Targu Mures. Gazdele, sub comanda lituanianului Prakuraitis, practica un joc mai asezat, mai ales in faza defensiva, fata de ceea ce a aratat pana la instalarea acestuia la carma echipei. Cu toate astea, sufera, ca si sibienii de altfel, la capitolul recuperari, in ciuda faptului ca au un front court mai inalt decat acestia. Inafara de pozitia 5, cele doua echipe sunt destul de echilibrate din punct de vedere al loturilor, folosesc chiar o rotatie similara, ca numar de jucatori folositi, si-anume 8 (in cazuri “exceptionale” 9). Cei mai valorosi doi jucatori ai BC Mures, Cooley si McKenna, sunt si cei mai periculosi. Daca primul se va confrunta in relatia om la om cu doi jucatori care fac bine faza de aparare, Johnson si Calota, extrema mica a muresenilor il va avea ca adversar direct pe Matthews (si in momentele de odihna ale acestuia pe Kabengele), cu o “aparare” nu tocmai bine pusa la punct. Astfel, McKenna poate fi considerat principala arma a lui Prakuraitis in acest meci. Daca tot am inceput sa numesc jucatorii care se vor confrunta unu la unu, sa vedem si care vor fi cinciurile de start ale celor doua echipe. Gazdele vor incepe, cel mai probabil, cu Cooley, Pociukonis, McKenna, Vajda si Wingate, iar oaspetii cu Johnson, Brown, Matthews, Scott si Craciun.
Sibienii pornesc ca favoriti in aceasta disputa, nu din cauza pozitiei superioare ocupate in clasament, ci pentru ca etapa trecuta au dat semne ca si-au revenit din perioada neagra, iar asta ii face foarte periculosi pentru orice adversar. Muresenii, pierzand orice sansa de a ajunge in play off, pot aborda meciul mai relaxati, iar aceasta relaxare ar putea la fel de bine sa ii avantajeze pe ei sau sa ne avantajeze pe noi. In meciul tur disputat la Sibiu, galben-albastrii s-au impus la o diferenta de 18 puncte, scor 102-84. De la sibieni s-au remarcat in acea disputa Matthews si Johnson. Primul a reusit 35 de puncte, fiind cel mai bun marcator al meciului. Johnson a fost cel mai bun om al meciului, dupa cum am scris in cronica meciului respectiv pe care o gasiti aici, cu 21 de puncte, 10 recuperari si 7 pase decisive, el fiind declarat de catre site-ul numaibaschet, MVP-ul etapei respective. De la mureseni s-au remarcat Cooley, cu 19 puncte si 8 pase decisive si Wingate, cu un double-double 15 puncte si 17 recuperari. Desi pivotul muresenilor a fost cel mai bun recuperator al meciului, sibienii au dominat lupta de sub panouri, la finalul meciului raportul recuperarilor fiind de 50 la 35. Sunt ferm convins ca sibienii vor repeta jocul bun facut in meciul tur si in partida din aceasta etapa, victoria putandu-i urca in clasament pana pe locurile 4-5, in functie de rezultatele care se vor inregistra in celelalte dispute ale etapei.

CSU Ploiesti – CS Otopeni, miercuri 18.03.2009, ora 19, arbitrii: Grigoras, Faur, Sandulache – 1X2. Vai de capu si de zilele noastre ce meci se joaca in Sala Olimpia din Ploiesti... Si Telesportul nu-l transmite. Cum mama naibii sa nu transmiti meciul dintre cele mai in forma echipe din campionatul national de baschet?!?! Desi sunt despartite in clasament de 6 locuri, ploiestenii fiind primii si aeroportuarii pe 7, cele doua echipe au cele mai bune loturi din Divizia A. Otopeniul este unde este, in proportie de 90% din cauza fostului tehnician, Misa Perisic, de la plecarea acestuia echipa avand un parcurs aproape impecabil, acumuland doar doua infrangeri in acest retur. Seria buna de rezultate, mai ales victoriile impotriva Clujului si Brasovului, le ofera jucatorilor lui Milan Nisic un moral excelent inainte disputei cu ploiestenii. O motivare in plus pentru acestia ar putea fi si meciul tur, pierdut la scor de forfait din cauza incalcarii regulii autohtonului, revansa fiind, cu siguranta in mintile lui Obradovic & Co. In meciul tur, Blidaru a jucat bine impotriva fostei sale echipe, reusind sa marcheze 21 de puncte. Obradovic a absentat, din cauza unor probleme medicale, dar este apt pentru meciul din aceasta etapa si cu siguranta va dori sa dea tot ce are mai bun in fata fostei sale echipe. Medvedj si Seals au si ei niste lucruri de lamurit cu ploiestenii dupa finala pierduta anul trecut, pe cand jucau la Cluj. Cu siguranta toti jucatorii de la CS Otopeni sunt foarte motivati inainte de acest meci, dar cei patru au o motivatie in plus, iar asta ii face foarte periculosi. Este foarte posibil ca antrenorul oaspetilor sa inceapa intr-o formula care sa ii cuprinda pe toti patru, plus Popovic, pentru a practica un joc in viteza, intrucat este dificil sa te lupti in caciula cu Griffith, Burlacu, Curtis si Carutasu. In cazul in care acesta va prefera o asezare “clasica”, il va introduce in primul cinci pe Belanovic in locul lui Medvedj. De cealalta parte, Arnautovic are la dispozitie intreg lotul, insa este foarte posibil ca Krauser sa fie jucat foarte putin, spre deloc, el revenind la antrenamente doar luni. In aceste conditii, ploiestenii vor incepe foarte probabil cu Osmokrovic, Hargrove, Cepulis, Burlacu si Griffith. Obradovic s-a descurcat excelent etapa trecuta in fata uriasilor brasoveni, iar o prestatie cel putin la fel de buna ar fi sinonima cu victoria oaspetilor. Problema este ca ploiestenii il cunosc foarte bine si mai mult ca sigur au pregatit o tactica de anihilare a acestuia. Dar nu se stie niciodata cu ce “contra-oferta” vine Nisic, un antrenor care a aratat pana acum ca stie cu ce se mananca sportul cu mingea la cos. Un meci in care orice este posibil si pe care, daca aveti ocazia sa il urmariti, va recomand sa o faceti.

CSU Municipal Cuadripol Brasov – SCM “U” Craiova, miercuri 18.03.2009, ora 19, arbitrii: Martinescu Nitu, Bedir, Stoica – 1. Dupa infrangerea de etapa trecuta de la Otopeni, brasovenii au parte de un adversar facil in aceasta etapa. Va fi asadar un meci de relaxare si de consolidare a pozitiei ocupate in clasament. Nu cred ca oltenii pot ridica pretentii la castigarea acestui meci, nici chiar in conditiile in care Dan Calancea va folosi si jucatori care nu prea prind minute in meciurile mai “tari”. In tur scorul a fost unul destul de strans, brasovenii impunandu-se la doar noua puncte diferenta, scor 75-84.

BC Targoviste – CSM Oradea, miercuri 18.03.2009, ora 18, arbitrii: Fumu, Bukuresti, Harhas – 2. “Derby-ul codaselor” este un meci care, dupa cum am scris si in scurta introducere, nu poate aduce nicio schimbare a clasamentului in zona de subsol. Este un meci de “palmares” pentru cele doua echipe. Exista un singur motiv pentru care am pus ca pronostic “2” - asta as vrea eu sa se intample. De ce? Pentru ca am “dezvoltat” un respect deosebit pentru tinerii jucatori oradeni. In tur, oradenii au pierdut 69-97, dar de atunci au primit “intariri”, trio-ul M din spatiul ex-Iugoslav.

U Mobitelco Cluj-Napoca – ELBA Timisoara, miercuri 18.03.2009, ora 19 – in direct la TELESPORT, arbitrii: Banica, Ciulin, Epure – 1. Meciul din Sala Horia Demian este, conform clasamentului, derby-ul etapei. Se intalnesc ocupantele locurilor 3, respectiv 2, iar o eventuala victorie a gazdelor la o diferenta mai mare de 5 puncte ar provoca o rocada in clasament intre cele doua echipe, iar o victorie a oaspetilor nu ar schimba, pentru moment, configuratia primelor 4 locuri. Dupa infrangerea din tur, scor 77-72, dar mai ales avand in vedere posibilitatea ocuparii locului doi, clujenii vor face tot posibilul sa obtina victoria. In opinia mea vor reusi, in mare masura datorita faptului ca joaca acasa, in fata propriilor suporteri, suporteri care stiu cum sa-si motiveze si sa isi incurajeze favoritii, dar si sa puna presiune pe adversari. Meciul tur a fost castigat de elevii lui Petricevic datorita procentajelor foarte bune reusite la aruncarile de 3 puncte (13 reusite din 32 de incercari – 40,6%), chiar daca spatiul de 3 secunde a fost dominat de jucatorii lui Baldwin (raportul recuperarilor a fost de 43 la 29 in favoarea clujenilor, care au reusit nu mai putin de 20 de recuperari ofensive). Cu Markovic in zi foarte buna (23 de puncte, 2/2 de la 2, 5/9 de la 3 si 4/4 de la libere), secondat de Pesic (17 puncte, 4/6 de la 2, 3/5 de la 3), timisorenii au reusit sa obtina victoria, cel mai mult opunandu-se, dpdv statistic, Gibson (20 de puncte, dar procentaje slabe la aruncarile din actiune) si Cuic (10 puncte, 12 recuperari). Fata de meciul tur, insa, clujenii au schimbat si jucatori, au crescut si ca joc, in vreme ce Timisorenii au cam batut pasul pe loc. Un procentaj la fel de bun de-afara al oaspetilor ar ingreuna mult misiunea clujenilor, dar nu ar face-o imposibila. Nu cred insa ca Baldwin nu si-a luat masuri de precautie pentru a contracara aruncarile de-afara ale adversarilor. Pentru acest meci merg pe “unu solist”... cu emotii pentru gazde.

Dinamo Bucuresti – Energia Rovinari, miercuri 18.03.2009, ora 18, arbitrii: Udrica, Olaru, Dima – 1. Dupa ce au pierdut meciul tur la o diferenta de trei puncte, scor 84-81, considerand ca au fost dezavantajati de arbitraj, dinamovistii vor incerca, cu siguranta, sa isi ia revansa in meciul din aceasta etapa, de pe teren propriu. Eu, ca sibian, le urez succes, o victorie a dinamovistilor ajutand echipa sibiana in clasament, dar le va fi cam greu, intrucat Energia este o echipa puternica. Chiar si daca vor pierde, dinamovistii le vor da de furca “energicilor rovinareni”, pentru CSU Sibiu, insa, pastrez pronosticul favorabil dinamovistilor.

CS Rapid Bucuresti – GAZ METAN Medias, miercuri 18.03.2009, ora 15:30, arbitrii: Ionita, Rasoga, Negrea – 2. Meci usor pentru medieseni dupa infrangerea de etapa trecuta de la Sibiu. Chiar daca nu joaca mare lucru, elevii lui Corui nu au cum sa piarda la ultima clasata. In tur, scorul a fost 73-38 in favoarea mediesenilor, dupa un meci care s-a desfasurat in conditii “usor neregulamentare”, din cauza ca rapidistii riscau sa piarda trenul spre casa.

Niciun comentariu: